De foarte curand, am avut o intalnire de gratie cu versurile cantecului “I’m in a hurry”, al formatiei Alabama (anii ’90). Prima senzatie este ca am simtit cum primesc un pumn in plina figura. Versurile m-au rascolit cu imensul lor adevar. Parca o condensare in patru randuri avea propria ei viata, propria ei vointa si reprezenta (cam) ce facem noi aproape in fiecare zi:
“Ma grabesc sa pun totul in ordine,
Alerg si alerg pina cand viata nu mai are nici un haz,
Tot ce am, in fond, de facut, este sa traiesc si sa mor,
Dar ma grabesc si nu stiu de ce…”
Ok, ok, m-am trezit. Si ma intreb, unde-i bucuria, unde-i, de fapt viata? Viata cu haz? Unde s-a pierdut si cum sa o regasim?
Sunt fericita ca universul imi scoate astfel de pumni in calea mea. Isi au rostul lor deplin si-mi spun, inca o data apasat, ca BUCURIA si JOCUL si PLACEREA MUNCII sunt mai presus de I’m in a hurry.
Si pentru ca-mi place la nebunie sa rastalmacesc si sa intorc lucrurile, cum ar suna versurile de mai jos?
“Incetinesc sa pun totul in dezordine,
Merg si ma opresc, merg si ma opresc in viata mea cu haz,
Tot ce am, in fond, de facut, este doar sa traiesc si … sa si mor,
Dar ma opresc, in bucurie si stiu de ce… ”
